Prieteni de nota 10 - 18 decembrie 2014

Asociația Autism Transilvania (AAT) organizează joi, 18 decembrie 2014, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, un spectacol-concurs caritabil intitulat „PRIETENI DE NOTA 10”. Acțiunea are un scop de conștientizare asupra autismului în rândul elevilor din școlile și liceele clujene, dar și strângerea de fonduri pentru susținerea departamentului de incluziune școlară a copiilor cu autism care beneficiază de serviciile Centrului de zi al AAT. „În acest moment, 28 de copii cu autism sunt supervizați de AAT în procesul de incluziune școlară în școli și grădinițe de masă din județul Cluj, și 32 de copii cu autism în învățământ special. Cu ajutorul cadrelor didactice şi al psihologilor, mulți dintre copiii cu autism reuşesc să facă faţă şi să se integreze, chiar dacă au nevoi speciale şi învaţă diferit. Faptul că reuşesc să asiste la ore, să înveţe să scrie şi să citească împreună cu ceilalţi elevi, este un câştig foarte mare pentru ei”- a declarat Nicoleta Niste, director executiv al fundației. Intrarea la spectacol se face pe baza unui bilet de tombolă în valoare de 10 lei. În cadrul spectacolului, vor fi 20 de numere de dans și muzică, cu participanți din 14 școli și licee clujene, iar la final se vor oferi premii atât pentru concurenți, cât și pentru 10 dintre spectatori, care vor avea ocazia să își voteze preferații. Sponsorul principal al evenimentului este ARRK Research & Development S.R.L. Evenimentul se derulează în parteneriat cu Art’s Cool, Inspectoratul Școlar Județean Cluj și Casa de Cultură a Studenților si este susținut de Marty Restaurants, Baracca, Compexit, Smart Dental, Venus Dental, StarLife, Club Moving, Cristal Body Aerobic, Diamond Dance Club, Manifesto, M’studio, Cosmetica Naturista Camelia, Boulevard Studio, Daisler Print House, Soroptimist, Carpat Instal. Pentru mai multe informații, accesați https://www.facebook.com/Prietenidenota10 Asociația Autism Transilvania este înființată în 2006 de părinți ai copiilor cu autism, promovează alternativele educaționale, cultura, schimburile culturale în societate, formarea și perfecționarea de specialiști în aceste domenii. De asemenea, asociația oferă consiliere și suport familiilor, precum și oricăror altor persoane care au în îngrijire persoane cu tulburări din spectrul autist. Nicoleta Niste Director Executiv Asociația Autism Transilvania 0754 942 285, nicoleta.niste@autismtransilvania.ro